Anul 2025 a început în forță pentru secția de copii și juniori a ACS Smart Galați. Sub atenta îndrumare a antrenorilor noștri, micii șahiști au participat la un stagiu intensiv de pregătire teoretică și practică axat pe structuri tipice de pioni și jocul de finaluri practice.
Determinarea, concentrarea și bucuria de a descoperi subtilitățile jocului se văd la fiecare ședință de antrenament. Suntem mândri de progresul lor și convinși că munca depusă se va concretiza în noi clasări pe podium la competițiile naționale din acest an!